vineri, februarie 20, 2026
9.7 C
Baia Mare

Maramureşenii, sfătuiţi să stea departe de căpuşe

Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Maramureş trage câteva semnale de alarmă cu privire la căpuşe şi cum pot fi prevenite muşcăturile acestor animale care pot da aşa numita boală Lyme sau „boala cu o mie de feţe”.

Medicii recomandă purtarea mănuşilor de protecţie sau a altor mănuşi speciale în cazul în care se manipulează animale sau păsări ce pot fi infectate şi curăţirea permanentă a habitatului, tăierea ierbii, pulverizarea de insecticide şi îndepărtarea eventualelor plante care pot atrage capuşe.

Dacă lucraţi pe câmp sau în pădure, este indicată acoperirea unei suprafeţe cât mai mare de tegument (piele), iar hainele trebuie să fie cât mai deschise la culoare.

Maramureşenii sunt sfătuiţi să evite zonele cu cazuri cunoscute şi raportate ca fiind populate cu căpuşe.

Principalele măsuri de prim ajutor în cazul unei muşcături de căpuşă includ identificarea şi îndepărtarea cât mai rapidă a căpuşei. Se recomandă prezentarea într-un serviciu medical (cabinet medic de familie, serviciu de urgenţă, secţie de specialitate) pentru a se realiza extragerea totală a căpuşei.

R.B.
foto:wikipedia

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img