Sari la conținut
Noutăți
Știri

Accident feroviar la Țicău. Nu au existat răniți

Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 12.30, Poliția Ulmeni a fost sesizată că la trecerea la nivel cu calea…

de Redacția Transilvania TV◷ 2 min⌖ Maramureș
Accident feroviar la Țicău. Nu au existat răniți

Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 12.30, Poliția Ulmeni a fost sesizată că la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Țicău, un autoturism a fost surprins de către trenul personal care circula pe ruta Jibou-Baia Mare, care în urma impactului a deraiat de pe linie.

În urma primelor cercetări efectuate de echipajul ajuns la fața locului s-a constatat că accidentul feroviar a avut loc în următoarele împrejurări: în momentul în care un bărbat în vârstă de 32 de ani a încercat să treacă cu autoturismul peste o trecere de cale ferată improvizată, semnalizată ,,Accesul Interzis’, mașina s-a oprit pe calea ferată și nu a mai putut fi evitat impactul cu trenul.

Toate cele cinci persoane aflate în autoturism au reușit să iasă înainte de impact și astfel nicio persoană nu a fost rănită.

În momentul sosirii poliției, conducătorul auto care a suferit un atac de panică, se afla la Centru Medical de Permanență Ulmeni și s-a întors la scurt timp la locul accidentului întrucât nu au fost necesare îngrijiri medicale.

Pentru scoaterea autoturismului de pe calea ferată a fost necesară intervenția Detașamentului de Pompieri și Intervenție Rapidă Fărcașa și a Pompierilor Voluntari din Ulmeni.

În urma evenimentului, circulația a patru trenuri de persoane a fost anulată iar călătorii acestor trenuri au fost transportați la Jibou cu mijloace de transport auto.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Maramureș

Articole din Județ