Sari la conținut
Noutăți
Sport

Stand cu mărţişoare speciale, confecţionate de oameni speciali

Copiii, tinerii şi adulţii cu nevoi speciale din cadrul Asociaţiei Esperando au pregătit şi anul acesta o mulţime…

de Redacția Transilvania TV◷ 1 min⌖ Maramureș
Stand cu mărţişoare speciale, confecţionate de oameni speciali

Copiii, tinerii şi adulţii cu nevoi speciale din cadrul Asociaţiei Esperando au pregătit şi anul acesta o mulţime de mărţişoare. Minunăţiile pe care mânuţele lor le-au produs, cu ajutorul personalului asociaţiei sunt cu adevărat deosebite şi cu atât mai speciale, cu cât în realizarea lor a fost pus mult suflet.

Toţi cei care vor dori să le admire munca, sau să achiziţioneze aceste simboluri ale primăverii, o vor putea face la standul Asociaţiei, în perioada 27 februarie – 1 martie.

Acesta va fi situat pe bulevardul Unirii (în zona Centrului Comercial Maramureşul), între orele 10:00 – 18:00. Avem mărţişoare din ceramică, pictate manual, dar şi din diverse alte tipuri de materiale.

Prin achiziţionarea acestor mărţişoare veţi oferi o bucurie atât doamnelor şi domnişoarelor cărora le dăruiţi, cât şi copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale care le-au confecţionat.

Fondurile provenite din comercializarea mărţişoarelor, vor fi utilizate în vederea susţinerii serviciilor oferite de Asociaţia Esperando pentru persoanele cu nevoi speciale.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Maramureș

Articole din Județ