Sari la conținut
Noutăți
Sport

Sigheteancă cercetată pentru infracţiuni la regimul substanţelor de protecţie a plantelor

În urma unui control care viza modul în care sunt respectate prevederile O.U.G. nr. 195/2005, efectuat ieri, 7…

de Redacția Transilvania TV◷ 1 min⌖ Maramureș
Sigheteancă cercetată pentru infracţiuni la regimul substanţelor de protecţie a plantelor

În urma unui control care viza modul în care sunt respectate prevederile O.U.G. nr. 195/2005, efectuat ieri, 7 mai, de poliţiştii din cadrul Serviciului A.E.S.P., o sigheteancă a fost prinsă în timp ce comercializa în Piaţa Agroalimentară din municipiu 2,5 kg de produse de fito-protecţie, de provenienţă ucraineană, neomologate şi neautorizate pe teritoriul ţării noastre.

Femeii în cauză – Anuţa I., de 49 ani, din Sighetu Marmaţiei – i s-a confiscat întreaga cantitate de plante, iar faţă de aceasta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul substanţelor de protecţie a plantelor.

În conformitate cu OUG 195/2005, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 50.000 lei la 100.000 lei, producerea, livrarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor neautorizate, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

R.B.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Maramureș

Articole din Județ