joi, aprilie 23, 2026
14.7 C
Baia Mare

Lozna: S-a îmbătat, a luat autoturismul unei cunoștințe și a provocat un accident

Miercuri, 10 august a.c., ora 22.30, Poliţia a fost sesizată despre faptul că un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice s-a urcat la volanul unui autoturism. În timpul mersului a lovit alt autoturism, după care şi-a continuat drumul.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că bărbatul de 31 ai, din Lozna, a consumat băuturi alcoolice într-un local de alimentaţie publică, de pe raza localităţii, după care a s-a urcat la volanul unui autoturism, proprietatea unei cunoştinţe, care era parcat în faţa localului și neasigurat.

La pornirea de pe loc a intrat în coliziune cu autoturismul care se afla parcat în faţa sa, după care şi-a continuat deplasarea până la domiciliu.

În urma impactului nu au rezultat victime, doar pagube materiale.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cu ocazia verificărilor efectuate de oamenii legii s-a stabilit că acesta nu poseda nici permis de conducere.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere fără permis, furt în scop de folosinţă şi distrugere.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img