marți, ianuarie 13, 2026
-12.3 C
Baia Mare

Liberalii sătmăreni l-au susținut pe Ludovic Orban la președinția PNL

O delegație numeroasă de sătmăreni a participat sâmbătă la lucrările Congresului Național al Partidului Național Liberal, ce s-au desășurat la București.

Acesta a fost primul congres al formaţiunii după fuziunea cu PDL şi după trei ani în care liberalii nu au mai avut o astfel de reuniune, deşi în acest timp au schimbat nu mai puţin de trei preşedinţi.
De data aceasta, șefia PNL a fost disputată de Ludovic Orban, cu moțiunea „Partidul Național Liberal — Forța Dreptei” și Cristian Bușoi, cu moțiunea „PNL — partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată și puternică!”.
Așa cum au declarat și anterior, membrii delegației sătmărene au susținut moțiunea lui Ludovic Orban, cel care, de-altfel, a și fost ales președinte al PNL cu 3.518 voturi, în timp ce contracandidatul său a primit 952 voturi.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img