joi, februarie 5, 2026
7.7 C
Baia Mare

Jandarmii maramureşeni au asigurat ordinea publică la Bobotează şi Sf. Ioan

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la manifestările religioase organizate şi desfăşurate cu ocazia Bobotezei, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş au asigurat şi vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a acestor activităţi organizate la bisericile şi mânăstirile de pe raza judeţului Maramureş.
Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, protecţia participanţilor, sprijinirea personalului lăcaşelor de cult în îndrumarea cetăţenilor către zona de împărţire a apei sfinţite, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.
Jandarmii maramureşeni îi sfătuiesc pe participanţii la aceste manifestări să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori, să manifeste spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate şi să solicite sprijinul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora.
Tot odată, jandarmii maramureşeni vor asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării “Jocului de Sf. Ioan” din localitatea Onceşti, eveniment ce va avea loc în data de 06 ianuarie, începând cu ora 22.00.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img