joi, ianuarie 15, 2026
-1.3 C
Baia Mare

Jandarmii, de serviciu în weekend în tot judeţul

Jandarmii sătmăreni vor fi în plină alertă în acest weekend cu ocazia evenimentelor cultural-sportive şi religioase ce se desfăşoară în judeţul nostru, dar şi în misiunile specifice de ordine şi siguranţă publică.

Jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi la sfârşitul acestei săptămâni, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului, în aria de competenţă, dar şi a municipiului Satu Mare.

Oamenii legii vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările  religioase şi sportive organizate în judeţul nostru, astfel:
– astăzi, aproximativ 40 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine la meciul dintre Rapid şi Olimpia Satu Mare
– astăzi şi mâine 150 de jandarmi, 55 de poliţişti şi alte trei echipaje ISU vor asigura măsurile de ordine pe timpul defăşurării vizitei Patriarhului Daniel, care va participa la slujba de sfinţire a catedralei din Negreşti Oaş şi la slujba Vecerniei de la catedrala Adormirea Maicii Domnului din Satu Mare.

De asemenea, în întreg weekendul jandarmii vor asigura măsuri de ordine publică în zonele balneare şi de agrement ale judeţului, fiind prezenţi la Tăşnad, Carei, Beltiug, Acâş, dar şi Mihăeni, zone unde se preconizează prezenţa unui public numeros.

Pentru ca  manifestările să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24/24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite. De asemenea, jandarmii vor desfăşura atât individual, cât şi în patrule mixte o serie de misiuni specifice  pentru prevenirea infracţionalităţii şi stabillirea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

Jandarmeria Satu Mare face urmatoarele recomandări:

– să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.)
– să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme
– să respecte regulile stabilite de organizatori la evenimentele la care doresc să participe
– să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul  declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală
– să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de asigurare a ordinii publice
Pentru sesizarea faptelor antisociale cetăţenii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img