marți, februarie 24, 2026
4.7 C
Baia Mare

ISU „Bistriţa”: Campania „Salvator din pasiune” continuă!

Toti cei interesaţi de voluntariat în cadrul ‪ISU Bistriţa‬ sunt asteptaţi să depună dosarele la sediul unităţii, până în data de 17.06.2016.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiuni lor cu intenție; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgentă.

Dosarul candidatului trebuie să conțină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare, adeverința medicală şi acordul părinților/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img