miercuri, decembrie 31, 2025
-2.3 C
Baia Mare

Intervenție chirurgicală de prelevare de organe la Spitalul Județean Sibiu

La SCJU Sibiu, a avut loc o complexă intervenție chirurgicală de prelevare de organe de la un pacient în vârstă de 58 de ani, aflat în moarte cerebrală. Aceasta este cea de-a doua prelevare de organe realizată în acest an în cadrul celei mai importante unități sanitare din Sibiu, după cea care a avut loc în luna mai.
Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus de către Conf.univ.dr. Mihai Sava, medicul șef al Secției ATI din cadrul SCJU Sibiu, care în calitate de „key donation person”, identifică potențialii donatori și are rolul de menținere a organelor în condiții optime în vederea prelevării.
Acordul pentru donare a fost obținut de la familia pacientului de către Dr. Tiberiu Daniel Toabes, coordonatorul local de transplant. După obținerea acordului de prelevare au fost demarate cu rapiditate procedurile necesare prelevării!
La procesul de prelevare a organelor au participat mai multe echipe de medici din București și Cluj Napoca, fiind recoltate: ficatul. rinichii, corneea, ligamente și țesut osos! Aceștia au fost sprijiniți de o echipă de medici sibieni din cadrul ATI!

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img