marți, decembrie 30, 2025
-1.3 C
Baia Mare

Însetaţi şi flămânzi în noaptea de An Nou – aşa cere tradiţia! (VIDEO)

Un obicei pe cât de unic şi spectaculos, pe atât de greu. Se întâmplă o singură dată într-un an, într-un singur loc  pe Pământ! De sute de ani, doar în localitatea Rus din Sălaj doi feciori neînsuraţi, rezistenţi şi sănătoşi tun, încep un ritual care ţine de seara şi până dimineaţa. Numiţi Moş şi Babă, cei doi sunt îmbrăcaţi în paie din tălpi şi până-n bărbie după care colindă toate casele din sat. Şi nu puţine! Aproape 300.

 

În curtea şi casa fiecărei gospodării Moşul şi cu Baba pornesc câte-un joc popular de pe Someş, pentru norocul şi belşugul Anului Nou. Paiele sau firele de fân care pică în timpul dansului nu sunt adunate de pe jos până după miezul nopţii, pentru belşugul viitoarelor recolte pe câmp. În tot acest timp, din cauza costumaţiei, cei doi rămân prizonieri între fuioarele de fân. Vor dezbraca învelitoarea abia după ce ultima casă va fi colindată.

‘Suntem îmbrăcaţi în paie, nu putem merge la baie”  spun cei doi ”Moşuţi”. Este şi motivul pentru care nu servesc mâncare sau băutură la trecerea  dintre  ani. Provocarea acestui obicei este una pe măsura unicităţii lui. Pe lângă acest test al bărbăţiei, deloc uşor de trecut, ”Moşuţii”  aduc veselie în casele localnicilor de sute de ani. Neoficial, Anul Nou este considerat sosit în casele din Rus abia după ce ”Moşuţii” au terminat jocul şi au ieşit pe poartă.

Mircea MUREŞAN

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img