joi, ianuarie 22, 2026
-0.3 C
Baia Mare

Înscrieri la concursul de orientare ciclistă Tour de Tur

Mai sunt câteva zile până la data de 20 mai 2017, când începe concursul de orientare ciclistă – Tour de Tur, organizată de Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare. Evenimentul, la fel ca în anii precedenţi va traversa Ariile Protejate Râul Tur, asigurând astfel un traseu plin de aventuri concurenţilor.

Tamás Sike, coordonatorul evenimentului: “A douăsprezecelea ediţie a evenimetului aşteaptă participanţii cu un traseu nou şi cu un program de divertisment bogat. Centrul evenimentului va fi lângă lacul Mujdeni, care de asemenea este şi zona de start-sosire a concursului. Traseul parcurge Ariile Protejate Râul Tur, popularizând astfel valorile naturale ale acestora. Astfel concurenţii vor vizita zona lacului de acumulare Călineşti-Oaş, râul Tur şi Viile Remetea Oaşului”.
Concursul se desfăşoară pe două trasee de diferite lungimi – 65 km – categoria Maraton, iar 34 km categoria Race. Pentru participanţii care nu vor să concureze, organizatorii pregătesc o excursie ciclistă ghidată în Ariile Protejate Râul Tur şi alte programe distractive în aer liber. Participarea la programe în afara concursului este gratuită. În conformitate cu tradiţia, la sfârşitul cursei concurenţii pot servi din gulaşul preparat de către organizatori. Cei interesaţi vor avea posibilitatea testării bicicletelor hibride HaiBike la standul On Ski&Bike Centre din Baia Mare.
Înscrierea la concurs este posibilă on-line prin site-ul oficial al evenimentului (www.tourdetur.ro), până la data de 16 mai, orele 12.00, sau la faţa locului înainte de start, în data de 20 mai între orele 8.00 şi 9.30. Taxa de înscriere la faţa locului este de 60 de lei pentru traseul Race şi 80 lei pentru Maraton. Înscrierea on-line este de 50, respectiv 65 lei.
Concursul este deschis tuturor persoanelor care au împlinit 14 ani. Regulamenul concursului poate fi descărcat de pe site-ul evenimentului: www.tourdetur.ro. Premiile vor fi acordate în fiecare categorie pentru primii trei concurenţi, cu cele mai bune performanţe.
Program:
08.00 – 9.30 Înscriere, preluarea numerelor de concurs
10.15 – 10.20 Chemare la start
10.20 – 10.30 Deschiderea oficială a evenimentului
10.30 – Concursul de orientare ciclistă Tour de Tur – START
11.00 – 14.00 Excursie ciclistă în Ariile Protejate Râul Tur
13.00 – 16.30 Programe de divertisment în aer liber
16.30 – 17.00 Festivitate de premiere
Parteneri: CS ProRacers, Asociaţia MultiSalva
Pentru mai multe informaţii: www.tourdetur.ro

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img