luni, ianuarie 19, 2026
-7.3 C
Baia Mare

Grădiniţa „Otilia Cazimir” Baia Mare a participat la activităţile de pregătire a Detaşamentului Mobil de jandarmi

Jandarmeria Maramureş a fost astăzi, 16 ianuarie a.c., gazda unui grup de copii de la Grădiniţa „Otilia Cazimir” din Baia Mare, copii care au luat parte la programele de formare profesională desfăşurate de către grupa antiteroristă şi de acţiuni speciale din cadrul Detaşamentului de jandarmi Mobil Baia Mare.

Astfel, pe parcursul activităţii copiii au interacţionat cu jandarmii maramureşeni, au vizitat sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, le-au fost prezentate aspecte din activitatea şi misiunile jandarmilor, tehnica şi echipamentele din dotare.
Aceste acţiuni ale Jandarmeriei Maramureş în sprijinul elevilor maramureşeni fac parte din activităţile educativ–preventive sunt organizate ca parte a campaniei „JANDARMERIA PE ÎNŢELESUL TUTUROR!”, campanie ce va fi derulată pe parcursul unui an şi ce se desfăşoară la nivel naţional cu scopul apropierii faţă de cetăţeni, informarea acestora cu privire la rolul şi misiunile pe care jandarmii le execută precum şi modul în care Jandarmeria asigură respectarea legii, aducându-şi aportul la menţinerea unei stări de ordine şi siguranţă, necesară bunei desfăşurări a activităţilor cotidiene.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img