vineri, ianuarie 2, 2026
0.7 C
Baia Mare

Festivalul Recoltei la Șura Mare

Duminică, 15 octombrie, începând cu ora 13, la Șura Mare se va desfășura Festivalul Recoltei, acțiune finanțată de Consiliul Judetean Sibiu, prin intermediul Agendei Culturale și pentru Dezvoltarea Comunității.

Scopul Festivalului, aflat la a II-a ediție, este acela de a promova producătorii și fermierii locali, alături de patrimoniul cultural al comunei Șura Mare.

Aproximativ 60 de producători locali sunt cooptați în această sărbătoare, care va consolida relațiile dintre comunitatea rurală și cea urbană, mărind gradul de încredere a localnicilor în calitatea și competitivitatea produselor locale. În același timp, un astfel de eveniment oferă o mai bună vizibilitate localității și contribuie la dezvoltarea durabilă a Șurii Mari.

În cadrul festivalului se vor organiza concursuri tematice și degustări de produse locale, o expoziție de animale, iar pentru copii va fi amenajat un spațiu special de joacă, cu tobogane și trambuline. Micuții vor putea participa și la ateliere de creație, organizate de Asociația Șura Mare Culturală.

Totodată, pe scena amplasată la Baza sportivă din Șura Mare, va avea loc un spectacol folcloric susținut de artiști locali, dar și din țară.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img