sâmbătă, ianuarie 17, 2026
2.7 C
Baia Mare

Festivalul DacFest „Sub Semnul Lupului”, ediția a XII-a, între 15 și 17 iulie, la Măgura Uroiului

300 de reenactori din țară și străinătate sunt așteptați să participe la cele trei zile de festival. Vor fi prezente trupe de daci, romani și sarmați de la Cluj-Napoca, Deva, București, Alba Iulia, Baia Mare, Pitești, Zalău, dar și din Italia, Bulgaria, Anglia și Polonia. Programul cuprinde demonstraţii, tactici de luptă şi confruntări ale legiunilor romane, ale războinicilor daci şi ale şcolilor de gladiatori; ritualuri şi dansuri antice, ateliere civile interactive, precum şi alte câteva momente surpriză pentru public şi grupurile participante.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, Orașul Simeria, Asociația Terra Dacica Aeterna și Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria.
PROGRAM EVENIMENT:
Vineri, 15 iulie 2022
21:00 – 22:00 (Simeria – centrul orașului)
Deschiderea oficială a festivalului (parada costumelor antice)
Sâmbătă, 16 iulie 2022
10:00 – 23:00 (Măgura Uroiului)
Tabere şi ateliere antice, prezentarea trupelor, ritualuri şi dansuri antice, bătălie – partea I, lupte de gladiatori
Duminică, 17 iulie 2022
10:00 – 18:00 (Măgura Uroiului)
Tabere şi ateliere antice, ritualuri şi dansuri antice, bătălie – partea a II-a, lupte de gladiatori, ceremonia de închidere

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img