miercuri, ianuarie 14, 2026
-6.3 C
Baia Mare

Felix Văsuț: „mi-aș fi dorit ca aceste posturi să fie ocupate de cei care au absolvit o școală de poliție”

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie Satu Mare, Felix Văsuţ, este de părere că posturile vacante din poliţie ar trebui să fie ocupate doar de cei care au absolvit o şcoală de poliţie.

Vicepreşedintele organizaţiei SNAP Satu Mare, Felix Văsuţ, susţine că actualele posturi scoase la concurs de către Poliţia Română pentru ocuparea funcţiilor vacante din sursă externă, în cadrul cărora s-au înscris 586 de candidaţi, sunt rezultatul unui management defectuos la nivel de resurse umane.
„Personal mi-aș fi dorit ca aceste posturi să fie ocupate de cei care au absolvit o școală de poliție și nu prin încadrare din sursă externă. Dar asta este rezultatul managementului defectuos la nivel de resurse umane”, a declarat polițistul Felix Văsuț.

Acesta a mai spus că există o diferenţă enormă între poliţiştii care se încadrează direct şi cei care termină şcoala de poliţie.

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din Satu Mare, Felix Văsuţ, a precizat că spre surprinderea lui, a observat că la aceste încadrări directe nu există o cerinţă pentru testarea limbii române din punct de vedere gramatical, un lucru elementar pentru cei care dau admitere la şcoala de poliţie.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img