sâmbătă, ianuarie 24, 2026
3.7 C
Baia Mare

Expoziție dedicată lui Ciprian Porumbescu, la Sibiu

Anul 2023 a fost declarat „Anul cultural Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu”. Cu această ocazie, Muzeul Național al Bucovinei aduce la Sibiu o expoziție dedicată marelui compozitor român, intitulată „Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal”.
În perioada 5-30 aprilie, în Piața Mare, panourile cu informații, mărturii și evocări „vorbesc” despre Ciprian Porumbescu, despre copilăria și primii ani de școală la Ilișești; perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia” de lăutari de la Stupca – școală de muzică autentică; Serbarea de la Putna din 1871; perioada în care a fost student la teologie și filozofie în Cernăuți; Societatea studențească „Arboroasa” și temnița habsburgică; Berta – o iubire imposibilă; perioada studenției de la Viena, cea în care a fost profesor de muzică la Brașov; premiera Operetei „Crai Nou”, „Italie! Italie!”. Expoziția mai cuprinde și secțiunile „Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist”, „În memoria posterității”, precum și imagini de la Casa și Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu.
De la Sibiu, expoziția itinerantă va pleca spre Brașov, Alba Iulia, București, Timișoara și Cernăuți.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img