miercuri, martie 11, 2026
16.7 C
Baia Mare

Expoziţie de excelenţă dr. Virgil Enătescu la Muzeul Judeţean

Un număr mare de colegi şi prieteni ai academicianului dr. Virgil Enătescu au fost prezenţi marţi la vernisajul expoziţiei de excelenţă „Personalitate şi performanţă la Satu Mare”, găzduită de Muzeul Judeţean.

Cuvântul de deschidere a fost rostit de preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, după care omul de ştiinţă Virgil Enătescu, doctor în medicină, doctor în antropologie medicală, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, inventator şi scriitor, a vorbit despre capacitatea de a face performanţă la vârf şi pionierat în domenii de mare importanţă, activând în Satu Mare în întreaga sa carieră.
Pentru exemplificare, savantul sătmărean a expus un mare număr de brevete de invenţie, o impresionantă colecţie de lucrări ştiinţifice proprii sau realizate în colaborare cu alţi colegi, precum şi o parte din aparatura construită la Satu Mare, pe baza propriilor cercetări, şi folosită de domnia sa la diagnosticarea şi la studierea comportamentului uman.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img