sâmbătă, ianuarie 17, 2026
-2.3 C
Baia Mare

Elisabeta Veress expune la Bistrița

Sub egida Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud și a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul Grăniceresc Năsăudean găzduieşte în aceste zile o nouă expoziţie de pictură, având de această dată ca autor pe artistul plastic Elisabeta Veress, din Carei.
Absolventă a Universităţii de Nord Baia Mare, Facultatea de Litere, Elisabeta Veress are în palmaresul artistic numeroase expoziţii personale: Carei, Sighetul Marmației, Baia Mare, Satu Mare, Carei, Turda, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu-Severin,Târgu Mureș, Zalaegerszeg – Ungaria.
Din 2010 a participat la expoziţii colective în Cavnic, Carei, Baia Mare precum şi la expoziţii internaţionale în Austria – Viena, Holledorf şi Ungaria – Budapesta, Kartal, Sojtor, Zalaegerszeg. Elisabeta Veress este vicepreşedintele Asociaţiei Culturale ,,Diamant de Maramureş” şi organizator al Taberei Internaţionale de Creaţie ,,Elisabet Art”, Cavnic, Maramureş.
Intitulată plastic „Căutări”, expoziția de la Năsăud s-a dovedit a fi una itinerantă, poposind anterior atât la Cluj-Napoca și Turda, cât si în județul nostru, la Bistrița, unde a fost găzduită, de asemenea, de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în incinta „Casei Argintarului”. Tablourile prezentate cu această ocazie abordează cu multă sensibilitate subiecte diverse, de la peisajul clasic la arta abstractă, lucrările fiind realizate prin folosirea unor tehnici picturale diverse.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img