sâmbătă, aprilie 25, 2026
15.7 C
Baia Mare

Elevi bucureşteni în vizită la Postul Montan de Jandarmi Cavnic

Un grup de 30 de elevi din Bucureşti, aflaţi în tabără de vară în Maramureș, vor fi pe parcursul zilei de astăzi în compania jandarmilor din cadrul Postului Montan Cavnic.

Jandarmii montani vor fi pe parcursul zilei de astăzi 10 iulie, gazdă pentru un grup de copii din capitală, cu vârste cuprinse între 14-16 ani. Aceştia se află pentru o săptămână în judeţul Maramureş şi sunt cazaţi în zona pârtiilor de schi din Cavnic.
În intervalele orare 10.00 – 13.00 şi 15.00 – 18.00, jandarmii din cadrul Postului Montan de Jandarmi Cavnic, vor desfăşura diverse activităţi împreună cu copiii aflaţi în tabără şi se vor deplasa în vârful pârtiei de schi Roata 2, unde le vor prezenta tinerilor aspecte cu privire la atribuţiile ce revin jandarmilor montani, dotarea specifică Jandarmeriei Montane, zona de responsabilitate ce revine Postului Montan de Jandarmi Cavnic, precum şi diferite activităţi referitoare la supravieţuire în mediul montan, orientare în teren după indicii din natură, orientare în teren după hartă cu ajutorul busolei.
De-asemenea tinerii din tabără vor fi instruiţi de către jandarmi cum să acorde primul ajutor, cum să alarmeze echipele de salvare în caz de nevoie, pericole la care se expun pe timpul deplasărilor pe munte, care sunt plantele comestibile, cum să construiască un adăpost şi cum să aprindă focul fără a deţine vreo sursă directă de foc.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img