marți, ianuarie 13, 2026
-5.3 C
Baia Mare

Echipa de fotbal CSM Deva și-a stabilit programul precompetițional

Mai sunt puține zile până când componenții echipei de fotbal seniori de la CSM Deva își vor relua pregătirile pentru viitorul sezon din Liga 3. Acest lucru se va petrece săptămâna viitoare, cei de la CSM Deva, finaliști în barajul de promovare în Liga 2, având stabilit programul precompetițional.

În vederea pregătirii viitorului sezon, cei de la CSM Deva se vor reuni marți, 11 iulie, la ora 14.00, la stadionul Cetate. A doua zi va avea loc vizita medicală, iar pe 17 iulie, la o oră și într-o locație ce vor fi stabilite în curând, va avea loc o conferință de presă în cadrul căreia vor fi prezentate, printre altele, noutățile din lot și obiectivul pentru sezonul 2023-2024.

Cei de la CSM și-au stabilit și meciurile de pregătire din intersezon, acestea fiind cinci la număr. Devenii vor juca patru amicale pe teren propriu și unul în deplasare, programul acestora fiind următorul:
– 22 iulie, acasă, cu Jiul Petroșani;
– 29 iulie, acasă, cu UTA U19;
– 5 august, în deplasare, cu Someșul Dej;
– 12 august, acasă, cu Poli Timișoara;
– 19 august, acasă, cu Dacia Orăștie.

Prima etapă din viitorul sezon al Ligii 3 de fotbal se va juca pe 26 august, cei de la CSM Deva urmând a-și afla adversarii din serie și programul meciurilor în perioada următoare.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img