duminică, martie 8, 2026
7.7 C
Baia Mare

Doi tunisieni și un israelian, depistați cu ședere ilegală în județul Cluj

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj, au desfăşurat, în perioada 17-20 martie a.c., o serie de acţiuni şi controale cu forţe proprii pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, respectiv verificarea respectării obligaţiilor ce revin angajatorilor cu privire la angajaţi cetăţeni străini.
În cadrul acestor activităţi, au fost depistaţi cu şedere ilegală trei cetăţeni străini doi tunisieni şi un israelian, care la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul României şi nici au efectuat demersuri pentru prelungirea acestuia.
Având în vedere cele constatate, doi dintre aceştia au fost îndrumaţi să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de şedere, întrucât au calitatea de studenţi, iar pentru cel de–al treilea a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul naţional în termen de 15 zile.
Totodată, persoanele în cauză au fost sanţionate contravenţional cu amendă, în cuantum de 1.800 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, au fost controlate şase societăţi comerciale care au angajaţi cetăţeni străini unde poliţiştii au constatat încălcări ale obligaţiilor angajatorilor privind salariaţii cetăţeni străini. Toate acestea au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea obligaţiei de a notifica structura de imigrări copiile contractelor de muncă pentru cetăţenii străini, în conformitate cu O.U.G. nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor în România. Cuantumul amenzilor aplicate este în valoare de 3.000 lei.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img