miercuri, ianuarie 28, 2026
5.7 C
Baia Mare

Deşeuri periculoase la o societate din Moftinu Mic

În cursul zilei de ieri, poliţiştii sătmareni specializați în regimul substanțelor periculoase, au desfăşurat acțiuni de verificare a modului de respectare a regimului produselor de protecție a plantelor și a deșeurilor periculoase. În urma acestuia, poliţiştii au constatat două infracțiuni în urma unui control la o societate din Moftinu Mic.
În baza planurilor de acțiune derulate pe parcursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat controale pe linia respectării regimului produselor de protecție a plantelor și a deșeurilor periculoase.
În urma unui astfel de control, la o societate din localitatea Moftinu Mic, a fost identificată cantitatea de 162,5 litri deșeuri de produse de protecție a plantelor și ulei industrial, față de care nu s-a luat măsura de eliminare totală, conform prevederilor legale.
În curtea aceleiași societăți, se afla depozitată cantitatea de 1000 kg îngrășăminte chimice, pentru care nu erau luate măsurile prevăzute de lege de asigurare și protejare față de orice sursă cu care dacă ar intra în contact, ar deveni inflamabile.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii de către administrator a infracțiunilor de ,,neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri,, și ,, nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate,, fapte prevăzute de O.U.G.195/2005, privind protecția mediului.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img