sâmbătă, februarie 28, 2026
10.7 C
Baia Mare

Deschiderea anului universitar la UBB Bistriţa (VIDEO / Galerie Foto)

Peste 200 de studenţi au fost prezenţi astăzi la deschiderea anului universitar, în cadrul extensiei Bistriţa, a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Ceremonia a început în mod solemn cu intonarea Imnului României. Deschiderea a continuat cu o rugăciune şi binecuvântarea protopului ortodox, Alexandru Vidican.

Imediat după el a vorbit reprezentantul conducerii UBB, conf. univ. Elena Milea, care le-a urat bun venit studenţilor în primul an şi bun venit acasă celor din anii 2 sau 3.

Directorul adjunct al extensieie Bistriţa a UBB, Dorin Dobra a ţinut de asemenea să precizeze că facultatea pe care o reprezintă este cea mai de prestigiu la nivel judeţean, însă a urat şi colegilor de la Universitatea Tehnică succes în noul an.

Printre disciplinele care pot fi studiate la Bistriţa amintim geografia turismului, ştiinţe politice şi administrative, educaţie fizică şi sport, studii europene, psihologie şi altele.

[scrollGallery id=18]

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img