luni, ianuarie 12, 2026
-6.3 C
Baia Mare

Demersuri pentru realizarea unei centrale electrice fotovoltaice în Zalău

În cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local, care a avut loc astăzi, 5 octombrie, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind depunerea proiectului “Centrală electrică fotovoltaică”, în vederea obținerii finanțării în cadrul Programului ”Fondul pentru modernizare în România, Programul Cheie 1- Surse regenerabile de energie și stocarea energiei”.

În vederea depunerii proiectului pentru finanțare a fost realizată o documentație tehnico-economică la nivel de studiu de fezabilitate, care propune realizarea unei centrale fotovoltaice pe strada Spicului, nr. 5 (zona stației de epurare), pe un teren aparținând domeniului public al municipiului Zalău. Centrala va avea o putere de 1 MW, iar valoarea totală a investiției este de 6.674.334,85 lei cu TVA – 6.512.798,60 lei cheltuieli nerambursabile și 161.536,25 lei cheltuieli care vor fi suportate din bugetul local.

Realizarea unei centrale electrice fotovoltaice este oportună în vederea asigurării parțiale a necesarului de energie electrică pentru sistemul de iluminat public, în primul rând, și pentru clădiri publice.

Finanțarea va fi acordată în sistem “primul venit, primul servit”, iar hotărârea de consiliu local pentru aprobarea depunerii cererii și a bugetului proiectului, adoptată astăzi, este un document obligatoriu pentru depunerea finanțării. Se estimează că în cursul acestei luni va fi deschis apelul de proiecte.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img