duminică, februarie 1, 2026
5.7 C
Baia Mare

Delegație OSCE în județul nostru Satu Mare

O delegație a Oficiului OSCE pentru lnstituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), condusă de Tatiana Kotlyarenko, consilier pe probleme de anti-trafic, efectuează în perioada 16-20 mai o vizită de lucru în România pentru analizarea problematicilor privind victimele traficului de persoane, în contextul afluxului de refugiați de la granițele României, urmare a conflictului armat din Ucraina. De asemenea, ODIHR și-a propus întrevederi cu specialiști din cadrul autorităților naționale relevante în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane și va vizita diferite puncte de trecere a frontierei precum și centre de primire a refugiaților.
În cadrul vizitei delegației în județul Satu Mare, prefectul Radu Roca a organizat o întâlnire de lucru și informare reciprocă la sediul Instituției Prefectului Județul Satu Mare cu membrii delegației OSCE și cu participarea reprezentanților structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare iar ulterior a condus delegația mixtă în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu.
În cadrul întâlnirilor, prefectul și șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne au prezentat modul de gestionare a fluxurilor în cadrul punctelor de frontieră, cu detalierea procedurilor de prevenire a traficului de persoane în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu. De asemenea, au fost prezentate campaniile organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare în colaborare cu Centrul Regional Oradea al ANITP (Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane) pe aceeași linie de muncă. Alte subiecte importante de discuție au fost reprezentate de activitățile suport organizate pentru sprijinirea cetățenilor ucraineni refugiați și de modul de gestionare a tranzitului prin județul nostru a copiilor din instituțiile de protecție specială din Ucraina.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img