joi, ianuarie 22, 2026
-0.3 C
Baia Mare

Delegație economică, în vizită la Consiliul Județean Cluj

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, împreună cu doamna Mariana Rațiu, Director al Direcției de Dezvoltare și Investiții din cadrul forului administrativ județean, au primit marți, 3 august a.c., vizita unei delegații economice, conduse de către domnul Jens Rethwisch, reprezentant al Deutsche Post DHL.
Pe parcursul întâlnirii ce a avut loc la sediul Consiliului Județean s-a discutat despre intenția companiei de logistică DHL de a derula un proiect de investiții în cadrul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj. Totodată, cu acest prilej, au fost prezentate și analizate detaliile tehnice pe care le presupune o astfel de inițiativă, precum și modalitățile concrete prin care aceasta se poate materializa.
Marius Mînzat: „Discuțiile purtate au fost punctuale și au vizat, preponderent, direcțiile strategice de acțiune și implementarea unui proiect de transport logistic pe teritoriul județului nostru. Consiliul Județean rămâne deschis tuturor propunerilor și colaborărilor de acest fel, reciproc avantajoase și care sunt extrem de benefice mediului de afaceri clujean și nu numai”.
La finalul întâlnirii, cele două părți au stabilit demersurile procedurale și legislative care vor fi întreprinse în perioada imediat următoare.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img