sâmbătă, februarie 14, 2026
11.7 C
Baia Mare

Danțu’ la șură, în Soconzel

Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Socond, a organizat luni, în Soconzel, cea de-a X-a ediție a festivalului folcloric „Danțu’ la șură”.

În deschiderea evenimentului s-a inaugurat Biserica de lemn din Soconzel, realizat printr-un proiect de către Muzeul Județean Satu Mare.
Danțu’ la șură este un obicei specific zonei Codrului, organizat de feciorii și chizeșii locului, dar la care participă toată suflarea satului și de prin împrejurimi. În zilele de duminică, sau în zile mari de sărbătoare tinerii se întâlneau în cea mai frumoasă și cea mai mare șură din sat, se cunoșteau și legau prietenii pe viață.
Jocurile codreneşti se caracterizează în primul rând prin aceea că fata, pe lângă rolul de pereche în dans, îl avea şi pe cel de sprijinitor al feciorului care executa bătăi pe ambele picioare şi chiar salturi peste cap. Varietatea ponturilor bătute pe cizme din cadrul multiplelor forme a dansului, îmbinarea armonioasă a acestora, sunt trăsături bine conturate care se întâlnesc numai în dansurile populare din zona Codrului.
Danțu’ la sură” este o manifestare a comunității, care pe lângă biserică, a dat naștere unei legăturii puternice în lumea rurală, adesea preferințele comunității sătești, atât sub aspect muzical cât și coregrafic, duc până la cele mai mari exigențe prin însăși puritatea și frumusețea tradiției.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img