luni, martie 30, 2026
12.7 C
Baia Mare

Cursă de urmărire, azi-noapte în Baia Mare, pentru prinderea unui motociclist fără permis

Azi noapte, la ora 23.50, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unei motociclete ce se deplasa pe strada Gheorghe Şincai din municipiul reşedinţă de judeţ.
Conducătorul acesteia şi-a continuat deplasarea, încercând să se sustragă controlului. El a fost urmărit de poliţişti iar în sensul giratoriu de pe Bulevardul Unirii, intersecţie cu strada George Coşbuc, motocicleta a fost găsită abandonată, avariată de stâlpii de pe marginea trotuarului. Poliţiştii au reuşit prinderea conducătorului acesteia, pe strada Gheorghe Marinescu, şi identificarea lui în persoana unui băimărean de 22 de ani.
Întrucât poliţiştii au observat că tânărul s-a rănit la mâini, l-au transportat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale fără a necesita internarea.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că el nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte motocicleta.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img