marți, ianuarie 13, 2026
-5.3 C
Baia Mare

Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, premiate de Primăria Oradea

Azi, 16 noiembrie 2017, în sala festivă „Traian Moşoiu”, Primăria Oradea, prin Compartimentul de Stare Civilă, în baza HCL nr.68/2008, a organizat a cincea festivitate de premiere din anul 2017 a familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi care au domiciliul în municipiul Oradea.

Cu această ocazie au fost invitate un număr de 59 de familii care şi-au sărbătorit „Nunta de Aur”. Acestea au fost felicitate de viceprimarul Mircea Mălan, prin acordarea unei diplome de fidelitate, însoţită de un premiu în bani în cuantum de 500 lei.

„Este un prilej pentru noi să vă mulțumim pentru exemplul pe care ni l-ați dăruit, cu atât mai mult cu cât trăim într-o lume în care se spune foarte des că ceea ce se construiește astăzi, ceea ce se gândește astăzi, ceea se simte astăzi este doar pentru o perioadă scurtă și că proiectele, sentimentele și lucrurile făcute în perioada asta nu înving în lupta cu timpul. Dumneavoastră ne convingeți că acest lucru nu este adevărat. Ne-ați arătat că cincizeci de ani stând unul lângă celălalt, trecând peste dificultățile pe care cu siguranță le-ați întâlnit în viață, puteți fi pentru noi, așa cum am spus, un bun exemplu de ceea ce înseamnă respect, ceea ce înseamnă încredere, ceea ce înseamnă iubire”, a spus viceprimarul Mircea Mălan.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img