sâmbătă, ianuarie 17, 2026
1.7 C
Baia Mare

Crucea Roșie Beclean a primit vizita colegilor din Scharding- Austria (Galerie FOTO)

Activitatea pe care voluntarii de la Crucea Roșie Beclean o depun zi de zi este cunoscută și apreciată nu doar la nivel local. O demonstrează și faptul că acesți minunați oameni, care își pun inima în palmă pentru a o dărui altora, sunt în atenția colegilor din străintate, o delegație din orașul austriac Scharding poposind în orașul de pe Someș.

Austriecii sunt parteneri în proiectul „ASISTENȚĂ SOCIALA LA DOMICILIU”, un proiect care presupune asigurarea beneficiarilor suport psihologic prin activități simple, precum comunicarea, plimbările, cumpărăturile, plata unor facturi și altele. Scopul acestui proiect este alinarea suferinței și singuratății persoanelor vulnerabile cu venituri mici sau fără venituri.

Schimbul de experiență a pornit de la inițiativa președintelui de la Crucea Rosie Scharding (Austria), Wolfgang Wagner, care, împreună cu alți opt voluntari, au dorit să ajute, cot la cot cu voluntarii de la Crucea Roșie Beclean, beneficiarii proiectului.

Voluntarii din Austria au rămas impresionați de modul în care se desfășoară proiectul organizat la Beclean.

„Am rămas impresionat de problemele cu care se confruntă beneficiarii acestui proiect. Mă bucur și vă felicit în același timp că sunteți un sprijin pentru aceștia și un exemplu bun de urmat și de alti tineri”, a declarat președintele Crucii Roșii din Scharding.

Voluntarii de la Crucea Roșie Beclean se bucură în mod real de sprijinul pe care Crucea Roșie Scharding îl oferă acestora și promit că la Beclean vor găsi mereu o echipă pregătită să vină în ajutorul persoanele vulnerabile. Și asta pentru că totul se face „Din dragoste pentru oameni”.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img