miercuri, ianuarie 14, 2026
-5.3 C
Baia Mare

Consulul Germaniei la Sibiu, Hans Erich Tischler, în vizită la Consiliul Județean Hunedoara.

Consulul, aflat în aceste zile la Deva, s-a întâlnit cu președintele Mircea-Flaviu Bobora și cu vicepreședintele Daniel Andronache. În timpul scurtei întrevederi, diplomatul german a aflat care sunt plusurile și minusurile județului Hunedoara și a împărtășit conducerii județului câteva dintre direcțiile urmate de țara sa în materie de protecție a mediului, independență energetică, reciclarea deșeurilor și educație.

Hans Erich Tischler a recomandat, de asemenea, autorităților locale și județene să trateze cu maximă atenție și să pregătească încă de pe acum infrastructura turistică din județul Hunedoara, în contextul în care, în 2021, Timișoara este capitală culturală europeană, iar numărul turiștilor care vor dori să viziteze acest oraș, dar și județele din Transilvania va fi unul ridicat.

Președintele CJ Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, a precizat că își dorește o colaborare deschisă cu Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, în vederea atragerii de investitori germani în județul Hunedoara. De asemenea, Consulatul să joace rol de consultant și partener de la care partea română să aibă ce învăța și apoi să pună în practică ceea ce a învățat din experiența Germaniei.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img