vineri, februarie 20, 2026
3.7 C
Baia Mare

Colectare hârtii: Voluntarii ASSOC strâng bani pentru vârstnicii din comunitate

În cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului, reprezentanții ASSOC demarează un proiect care are în vedere colectarea de hârtie, cartoane, ambalaje, în instituțiile publice. Banii strânși în urma reciclării vor fi folosiți pentru plata hranei vârstnicilor din comunitate.

”Până în acest moment avem încheiate trei protocoale de colaborare, respectiv cu Liceul C. D. Nenițescu, Liceul Teoretic Nemeth Laszlo și Grădinița cu Program Preungit Otilia Cazimir. Așteptăm să ne răspundă și alte instituții. Ne dorim să colaborăm și cu bănci, spitale sau supermarketuri. ASSOC pune la dispoziția colaboratorilor tomberoane si coșuri din hârtie pentru colectare.

Tot noi ne vom ocupa și de golirea tomberoanelor. Banii strânși îi vom folosi pentru a plăti mancarea vârstnicilor care beneficiază de ajutorul Restaurantului ASSOC”, a declarat Oana Nicula, voluntar ASSOC.

Voluntarii ASSOC au precizat faptul că proiectul de colaborare cu instituțiile din județ este stabilit pentru o perioadă de un an, însă și-au propus extinderea acestuia.

R.B.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img