vineri, februarie 13, 2026
7.7 C
Baia Mare

Ceremonial militar şi religios de comemorare a eroilor, la monumentul Ostaşului Român (VIDEO)

Un ceremonial militar şi religios pentru comemorarea eroilor căzuţi la datorie a avut loc astăzi, 24 mai, la Monumentul Ostaşului Român de la intrarea în Parcul Municipal.

La monumentul mai sus amintit, după cum cere legea, autorităţile judeţene şi cele locale au fost întâmpinate de către comandantul Garnizoanei Baia Mare, iar după prezentarea onorului militar şi salutarea Drapelului de Luptă s-a procedat la intonarea Imnului Naţional al României.

Au fost depuse coroane de flori de către prefectul Sorin Rednic, primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş sau preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Mircea Man. Toţi aceştia au şi rostit speechuri legate de însemnătatea acestei zile şi ce înseamnă sărbătoarea de astăzi pentru toţi băimărenii.

La plăcile comemorative din cadrul cimitirului au fost depuse buchete de flori de către elevi băimăreni. Nu în ultimul rând, mai trebuie spus faptul că ordinea şi liniştea publică a fost asigurată, în zona desfăşurării ceremonialului militar, de către efective de poliţie şi jandarmi.

Prin dispoziţia secretarului de stat, şef al Departamentului de ordine şi siguranţă publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, în toate structurile militare ale Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a păstrat, exact la ora 12.00 un moment de reculegere, fiind oficiată de către preoţii militari Sfânta liturghie a Înălţării Domnului în lăcaşele de cult existente la nivelul structurilor teritoriale.

Rareş Bogdan

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img