miercuri, aprilie 29, 2026
3.7 C
Baia Mare

Casa Tineretului din Baia Mare intră în patrimoniul județului Maramureș

Dreptul de proprietate asupra Casei Tineretului din Baia Mare a fost câștigat în instanță de Consiliul Județean Maramureș. Astfel, procedurile de intrare în posesia clădirilor aflate în paragină au fost demarate, iar Fundația Județeană pentru Tineret Maramureș va preda imobilul în cel mai scurt timp posibil.
Potrivit Sentinței Civile nr. 1744 din 21 iunie 2017 emisă de Tribunalul Maramureș și a Deciziei Curții de Apel Cluj nr. 6689 din 15 decembrie 2017 Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 80/23 mai 2013 își menține legalitatea. Prin urmare, președintele Gabriel Zetea a dispus constituirea unei comisii de preluare – predare a imobilului Casa Tineretului. Așadar, în cursul acestei dimineți, membrii comisie s-au deplasat la fața locului și au demarat procedurile specifice pentru preluarea în patrimoniul județean această clădire, care până nu demult se afla în administrarea Fundației Județene pentru Tineret Maramureș.
„Astăzi, dis de dimineață, însoțit de colegii din Consiliul Județean Maramureș și reprezentanții FJT Maramureș, pe cale amiabilă, am demarat procedurile de predare – primire a Casei Tineretului din Baia Mare! O dată cu trecerea în domeniul public al județului Maramureș a Casei Tineretului, în regim de maximă urgență se impun câteva măsuri care să protejeze cele două corpuri de clădire până la intrarea în reabilitare, precum: asigurarea securității clădirilor, igienizarea spațiilor interioare și exterioare, intervenție rapidă pentru reparații la acoperișul clădirii și la sistemul de canalizare. Totodată, Consiliul Județean Maramureș va demara procedura de elaborare a unui SF pentru reabilitarea și modernizarea celor două imobile. Apoi, în cel mai scurt timp, Casa Tineretului va fi redată celor care prin natura activităților, desfășoară acțiuni și proiecte de tineret, culturale și educaționale!”, a menționat vicepreședintele CJ Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.
Întrucât imobilele se află într-o stare avansată de degradare, după realizarea tuturor măsurilor impuse pentru protejarea lor Consiliul Județean Maramureș va decide care va fi cu exactitate destinația lor.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img