marți, februarie 17, 2026
3.7 C
Baia Mare

Carabină confiscată la frontiera cu Ucraina

Ieri, pe timpul executării unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, au observat în zona de responsabilitate, trei bărbaţi care se deplasau dinspre linia de frontieră spre interiorul ţării, unul dintre ei având asupra sa o armă de foc.
În momentul în care poliţiştii de frontieră s-au apropiat de persoanele respective pentru interceptare şi legitimare, bărbatul care avea arma a abandonat-o şi împreună cu celelalte două persoane a fugit de la faţa locului, ignorând totodată somaţiile verbale ale lucrătorilor noştri.
S-a trecut la monitorizarea zonei concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice în vederea reţinerii persoanelor şi tragerea la răspundere a acestora.
În urma acţiunii, s-a reuşit reţinerea şi identificarea persoanelor în cauză, acestea fiind Vasile H., de 20 de ani, S. Ştefan de 18 ani şi C. I., de 16 ani, toţi trei domiciliaţi pe raza jud. Maramureş.
Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar ulterior s-a stabilit că aparţine lui Vasile H., acesta declarând poliţiştilor de frontieră că a găsit-o la marginea unei păduri din apropiere şi că nu a predat-o autorităţilor pentru că avea de gând să o păstreze pentru el.
În continuarea cercetărilor, arma de foc (tip carabină) şi muniţia aferentă (un cartuş) urmează a fi predate structurii specializate din cadrul IPJ Maramureş în vederea unei expertize criminalistice.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Cercetările sunt continuate sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img