joi, februarie 26, 2026
-3.3 C
Baia Mare

Bistrițean depistat de polițiștii de la Ordine Publică cu substanțe interzise

Un polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Bistrița, aflat în patrulă cu un polițiști local au depistat un tânăr de 26 de ani, iar asupra lui, polițiștii au descoperit mai multe plicuri cu substanțe susceptibile a avea efect psihotrop.

Tânărul a fost oprit și legitimat în jurul orei 01.20, pe o stradă din Bistrița, iar în urma controlului efectuat, asupra lui au fost descoperite 3 plicuri care conțineau substanțe vegetale și alte 16 plicuri cu prafuri de culoare albă, susceptibile a avea efect psihotrop.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, dosarul fiind înaintat structurii competente, iar substanțele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional, conform Legii 55/2020.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img