duminică, februarie 1, 2026
5.7 C
Baia Mare

BISTRIȚA: Luni, 22 septembrie, o zi fără autoturism

Sub deviza ,,În oraș, fără auoturism”, municipalitatea îi îndeamnă pe bistrițeni să renunțe la mijloacele de transport personale în favoarea mijloacelor de transport în comun, a celor nepoluante – biciclete, trotinete – sau să aleagă chiar mersul pe jos.

Municipiul Bistriţa se raliază acestei acțiuni care are loc în numeroase orașe ale lumii. Astfel, luni, 22 septembrie, între orele 8.00-17.00 va fi interzis accesul auto pe str. Dornei, Piaţa Centrală şi str. Gheorghe Şincai.

Rugăm riveranii să parcheze autovehiculele în zonele adiacente, iar comercianţii din zona în care se suspendă traficul rutier să efectueze aprovizionarea până la ora 8.00 şi după ora 17.00.

De la ora 18.00 va avea loc Turul ciclist al Bistriţei pe traseul: primărie – Gh. Şincai – Independenţei – întoarcere sens giratoriu Kaufland şi retur: Independenţei (aleea pentru biciclete) – Alexandru Odobescu – Parcului – Vasile Conta – C.R. Vivu – Bistricioarei – Piaţa Petru Rareş – Dornei – Piaţa Centrală – primărie.
Acţiunea este realizată de Primăria municipiului Bistriţa în parteneriat cu Asociaţia INTERACT BISTRIŢA – NOSA. Participanţii trebuie să aibă vârsta de peste 14 ani.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img