sâmbătă, ianuarie 31, 2026
3.7 C
Baia Mare

Bihorean bănuit că ar fi sustras 6.000 de lei din buzunarul unui clujean, reținut de polițiști

Luni, 23 mai a.c., în urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 20 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 21 aprilie a.c., în jurul orei 03.07, în timp ce se afla împreună cu un bărbat de 33 de ani, din județul Cluj, pe strada Nufărului din municipiul Oradea, ar fi profitat de neatenția acestuia și i-ar fi sustras din buzunarul hanoracului aproximativ 6.000 de lei.

Marți, 24 mai a.c., cel în cauză va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale față de acesta.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img