vineri, ianuarie 23, 2026
0.7 C
Baia Mare

BEC a decis îndepărtarea unor bannere electorale

Biroul Electoral Judeţean s-a întrunit ieri, 7 iunie a.c., în şedinţă şi a analizat sesizarea depusă de alianţa electorală Uniunea Social-Liberală Maramureş, înregistrată cu numărul 219/07.06/2012, prin care a semnalat prezenţa unor bannere electorale cu un mesaj electoral şi care au imprimate siglele mai multor formaţiuni politice.

Partidul Democrat Liberal – Organizaţia Judeţeană Maramureş a depus la BEJ adresa 223/07.06/2012, în care precizează că filiala nu are nicio legătură cu amplasarea materialelor de campanie electorală, precizând că acestea provoacă ambiguitate în cadrul procesului electoral, având în vedere faptul că actualul preşedinte al Consiliului Judeţean candidează din partea Uniunii pentru Maramureş PDL+UNPR.

Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr.26 Maramureş a decis, cu unanimitate de voturi, îndepărtarea bannerelor care au făcut obiectul sesizării. Membrii BEJ au apreciat că folosirea în conţinutul bannerelor a semnelor electorale ale altor partidelor politice care nu susţin respectiv candidatură încalcă deontologia electorală şi că se impune îndepărtarea lor. În conformitate cu art.77 din Legea nr. 67/2004 republicată cu modificările şi completările ulterioare se decide îndepărtarea bannerelor şi luarea unor măsuri administrative, prin înaintarea de adrese primarilor unităţilor administrativ-teritoriale pentru luarea măsurilor necesare de îndepărtare a bannerelor.

Hotărârea BEJ nr. 33/2012 a fost afişată la sediul Biroului Electoral Maramureş şi are drept de contestaţie la Biroul Electoral Central.

R.B.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img