sâmbătă, aprilie 4, 2026
9.7 C
Baia Mare

Bani de la Consiliului Județean pentru organizarea Olimpiadei Internaționale de Matematică de la Cluj-Napoca

În cadrul ședinței ordinare din data de luni, 19 februarie a.c., Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre propus de președintele Alin Tișe privind finanțarea celei de-a 59-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Matematică. În acest fel, forul administrativ județean a răspuns favorabil solicitării de sprijin formulate de Inspectoratul Școlar Județean, alocând suma de 450.000 de lei pentru buna desfășurare a Știriului ce va avea loc în perioada 3-14 iulie 2018, în municipiul Cluj-Napoca.
Fondurile astfel aprobate vor fi folosite pentru organizarea, în cele mai bune condiții, a acestui prestigios Știri de talie internațională ce va reuni la Cluj circa 1.300 de participanți din elita mondială a matematicii, reprezentând peste 120 de țări, de pe cinci continente. Reprezentând unul dintre cele mai importante Știrie educaționale și științifice ale anului din România, Olimpiada Internațională de Matematică se constituie într-un foarte potrivit prilej de a marca așa cum se cuvine Centenarul Marii Uniri din 1918.
„Suntem extrem de onorați să găzduim acest prestigios Știri ce va pune definitiv Clujul pe harta mondială a științelor exacte. Decizia de a sprijini organizarea Olimpiadei a venit în mod firesc întrucât aceasta este în deplina consonanță cu ceea ce capitala noastră de județ a devenit: un pol european de dezvoltare și inovare în domeniul înaltelor tehnologii, sectoare ce presupun, ca o condiție obligatorie, cunoașterea aprofundată și excelența în științele exacte”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Tot în direcția sprijinirii excelenței în educație, în cadrul ședinței Consiliului Județean de luni s-a aprobat și alocarea sumei de 440.000 de lei pentru organizarea olimpiadelor județene, a schimburilor de experiență la nivel județean, interjudețean și național, precum și pentru finanțarea performanțelor școlare deosebite, și anume: premierea elevilor și profesorilor cu rezultate deosebite în anul școlar 2017-2018, a elevilor cu media 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională, dar și a cadrelor didactice care au obținut nota 10 la examenul de definitivare în învățământ/la examenul de titularizare.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img