vineri, aprilie 17, 2026
20.7 C
Baia Mare

Amenzi de peste 9000 de lei aplicat de polițiștii sălăjeni în urma unei acțiuni desfășurate în baruri și cluburi

Polițiștii sălăjeni au organizat în perioada 5-7 august, o acțiune, în cluburi și baruri, pentru prevenirea și combaterea activităţilor infracţionale.

La activități au participat poliţişti de la structura de ordine publică, investigaţii criminale și de la alte formaţiuni de poliţie.

În urma acțiunii, au fost constatate trei infracţiuni și au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.400 lei.

Dintre acestea, 11 sunt prevăzute de Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială și a ordinii și liniștii publice, două sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, două sancțiuni au fost aplicate la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, iar 22 au constituit alte fapte.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img