sâmbătă, februarie 7, 2026
6.7 C
Baia Mare

Amenzi aplicate de jandarmi în timpul partidei de fotbal FC Bistrița – Progresul Tăure

În timpul partidei de fotbal care s-a disputat între echipele F.C. Bistriţa şi Progresul Tăure, trei tineri în vârstă de 20, 21 şi 24 de ani care nu au respectat prevederile legale în vigoare au fost sancţionaţi de jandarmi pentru adresarea de expresii jignitoare la adresa spectatorilor şi a oficialilor.
Cristian B., Daniel V. şi Andrei Z., domiciliaţi în localitatea Tăure, au fost sancţionaţi de jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa cu câte 150 de lei fiecare.
Conform prevederilor legii nr. 4, din 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, art. 20, lit. m, săvârşirea de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea ori scandarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţările cu acte de violenţã împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendã de la 150 lei la 400 lei sau prestarea a 70-120 ore de activităţi în folosul comunităţii.
Partida a avut loc duminică, 15 mai a.c., pe Stadionul Municipal Gloria Bistriţa, în cadrul Ligii a IV a de fotbal.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img