sâmbătă, ianuarie 31, 2026
5.7 C
Baia Mare

Amenințată cu cuțitul de concubin

În data de 17.03.20201, în jurul orei 13:30, la sediul Poliției Orașului Călan s-a prezentat o femeie din comuna Boșorod, care a reclamat faptul că al său concubin, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a amenințat-o cu un cuțit (fără însă a-i provoca însă leziuni).
În baza sesizării, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare şi au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva concubinului femeii, un bărbat de 30 de ani, din comuna Boșorod.
Tot ieri, în jurul orei 17:00, poliţiştii au fost sesizaţi din nou de către femeia din comuna Boșorod, cu privire la faptul că al său concubin a revenit la locuinţa sa și face scandal.
În cel mai scurt timp, poliţiştii s-au deplasat la fața locului şi au constatat faptul că bărbatul nu a respectat restricţiile impuse de ordinul de protecție provizoriu, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției Oraşului Călan.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție provizoriu, iar faţă de bărbat a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img