sâmbătă, ianuarie 24, 2026
1.7 C
Baia Mare

Alba: Acțiunile pentru verificarea legalității comerțului cu alimente continuă

Premergător Sărbătorilor Pascale, Poliţia Română desfășoară acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare.În perioada 14 – 26 aprilie 2016, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de poliţişti de ordine publică, rutieră şi transporturi, împreună cu specialişti ANSVA şi ANPC au organizat 17 acţiuni de control ce au avut ca scop prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite.Cu ocazia acestor acţiuni au fost constatate 34 de infracţiuni, din care 3 de evaziune fiscală şi au fost aplicate 1.471 de sancţiuni contravenționale, din care 129 pentru fapte de natură economică.Valoarea totală a amenzilor a fost de 331.710 lei.În urma controalelor efectuate au fost confiscate 246 de kilograme de carne şi produse din carne, 194 de litri de alcool şi alte bunuri comercializate ilegal. Valoarea totală a confiscărilor este de 16.066 lei.Acţiunile poliţiştilor din judeţul Alba, pentru protejarea populaţiei împotriva actelor comerciale ilicite şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu produse alimentare continuă. Sunt vizate locurile de comercializare a produselor alimentare precum şi pieţele special amenajate pentru comercializarea mieilor.La controale participă, alături de polițiști, specialiști din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img