joi, ianuarie 1, 2026
-2.3 C
Baia Mare

Adrian Năstase şi-a lansat cartea în Baia Mare(video)

Fostul premier al României, actualmente preşedinte de onoare al Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, Adrian Năstase şi-a lansat astăzi în Baia Mare cea mai recentă lucrare. “Codul Zambaccian, Toate pânzele jos!” este cel de-al treilea volum al unei cronici subiective a unei perioade din politica românească. Noua lucrare aduce în faţa cititorului o epocă marcată de mai multe momente electorale pentru Parlament, Parlamentul European sau Preşedinţia României. De asemenea, cartea reliefiază şi o perioadă de criză economică şi socială.“Toate pânzele jos! este un titlu care se referă la o comandă marinărească absurdă. Dacă pe o corabie se procedează în felul ăsta, vasul nu stă pe loc, ar fi bine. El intră în derivă şi merge în voia curenţilor sau a valurilor. Din momentul declanşării crizei economice, asta mi se pare mie că a fost comanda definitorie pe care a primit-o sistemul statal din România de la cel aflat în fruntea lui”, a arătat Adrian Năstase.La evenimentul de lansare a cărţii, Adrian Năstase a îndemnat publicul să vizualizeze întâi ilustraţiile cărţii şi apoi textul acesteia. Realizate de Cristian Marcu, ilustraţiile înfăţişează câte un mesaj împotriva actualei guvernări şi a preşedintelui României, Traian Băsescu.

Roxana Ilie

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img