marți, ianuarie 27, 2026
3.7 C
Baia Mare

Activități organizate de ISU Sibiu, cu ocazia ”Zilei Pompierilor din România”

În fiecare an, la data de 13 septembrie este aniversată Ziua Pompierilor din România. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu organizează o serie de manifestări dedicate aniversării a 169 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii și a ”Zilei Pompierilor din România”, după cum urmează:

Miercuri, 13 Septembrie, în intervalul orar 12.00-15.00, în cel mai mare mall din Municipiul Sibiu, se vor constitui Puncte mobile de informare preventivă, în cadrul cărora cetățenii se pot informa cu privire la măsurile de protecție și comportamentul pe care ar trebui să le adopte în cazul producerii unei situații de urgență.

Tot miercuri, în intervalul orar 12.00-15.00, sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din municipiul Sibiu şi subunităţile de intervenţie din Mediaş, Agnita, Miercurea Sibiului, Sălişte şi Avrig îşi vor deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, vizualizând şi tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare.

Vineri, 15 Septembrie, începând cu ora 11.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din municipiul Sibiu vor avea loc un ceremonial militar, slujba religioasă de sfințire a Drapelului de luptă, festivitatea de înaintare în gradul următor a cadrelor care s-au remarcat în activitate, premierea câștigătorilor concursurilor specifice, dar și premierea “Pompierului anului 2017”.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img