duminică, ianuarie 11, 2026
-7.3 C
Baia Mare

Acțiuni pentru protejarea fondului forestier și prevenirea braconajului piscicol, pe Valea Bârgăului

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, ocoalelor silvice de regim și A.N.P.A. (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură) regiunea Transilvania au acționat pe raza județului Bistrița-Năsăud pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Controalele au fost efectuate pe valea Bârgăului, unde au fost verificate o amenajare piscicolă și un magazin de comercializare a peștelui, nefiind constatate nereguli.

Totodată, pe linie silvică, au mai fost efectuate verificări cu privire la 3 agenți economici, o exploatare forestieră și 6 transporturi de material lemnos. De asemenea, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, 10 autovehicule și au legitimat 10 persoane.

Pentru neregulile constatate la agenții economici verificați, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, în cuantum de 17.000 lei. Suplimentar, a fost dispusă confiscarea cantității de 94,97 metri cubi de material lemnos în valoare de 14.640 de lei.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img