vineri, ianuarie 30, 2026
4.7 C
Baia Mare

Accident cu maşina Poliției Locale

Neacordarea de prioritate a făcut din nou victime în Oradea.

Ieri seară, cu puțin înainte de ora 22, o mașină a Poliției Locale a intrat în plin într-o mașină Volkswagen. Incidentul soldat cu rănirea unui polițist local aflat în prima mașină s-a petrecut la intersecția Bulevardului Decebal cu strada Tudor Vladimirescu. Situația este, oarecum, încurcată. Potrivit șoferului care circula pe drumul cu prioritate (Bdul. Decebal) și pe culoarea verde a semaforului electric, autovehiculul Dacia al Poliției Locale a pătruns în intersecție cu toate că avea roșu. În același timp, se pare că mașina oficială se îndrepta spre un loc în care a fost trimisă în urma unui apel venit prin 112. Doar că, din declarațiile unor martori și ale șoferului din cealaltă mașină, autoturismul cu însemnele Poliției Locale nu avea pornite semnalele acustice, ci doar pe cele vizuale. Acesta ar fi motivul pentru care conducătorul auto din Volkswagen nu a oprit pentru a le ceda trecerea, ceea ce ar fi fost obligatoriu să se întâmple în caz că mașina Poliției circula și cu sirenele pornite.

Practic, mașina oamenilor legii a izbit partea stângă a autovehiculului Volkswagen. În urma coliziunii, ambele mașini au fost în mod serios avariate, cea care circula pe Bdul Decebal (spre Podul Decebal) fiind proiectată în colțul opus al intersecției.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img