miercuri, ianuarie 14, 2026
-5.3 C
Baia Mare

Abaterile săvârșite de pietoni, în atenția polițiștilor rutieri bihoreni

Luni, 30 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au acționat pe drumurile publice din județul Bihor, în cadrul unei acțiuni desfășurată la nivel național, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru prevenirea accidentelor rutiere ale căror cauze sunt abaterile săvârșite de pietoni.

Activitățile polițiștilor s-au desfășurat atât în mediul rural, cât și în cel urban și au avut în atenție pietonii care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, dar și conștientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun atunci când se deplasează pe drumurile publice și nu respectă regulile de circulație.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 25.475 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare.

Astfel, în cadrul acțiunilor au fost sancționați 87 de pietoni, șapte bicicliști, opt sancțiuni au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, patru pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei pentru lipsă ITP, iar 13 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Hot this week

VIDEO: Un weekend de neuitat la Cabana KALMul Naturii – Iureșul Pădurii

KALMacustic FEST no. 2, un eveniment ajuns deja la...

Mitul apariției succesului peste noapte a fost demontat la Colegiul ”Nicolae Titulescu”!

Vineri 23  mai, în cadrul Conferinței „Vreau să fiu...

”N-au înțeles nimic!”

EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA   Pot afirma, fără rezerve, că din...

Topics

spot_img

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img